Istoric


Fiindcă  atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.Ioan 3:16
În anul 1992 un bătrân al cărui nume pare că s-a pierdut în vremuri a auzit mesajul, vestea bună a Evangheliei şi s-a întors la Domnul. Acesta a fost primul creştin rrom din Bărbuleşti. Mai târziu un altul care a trecut printr-un accident a ales si el calea cea bună. Dar nu exista o biserică, nu exista un loc de rugăciune, un loc unde să fie chemat numele Celui Preaînalt. Nu avem date deosebite despre cei doi, dar cu siguranţă ei s-au rugat pentru cei dragi ai lor, pentru localnicii din Bărbuleşti, iar Domnul care a făgăduit că orice vom cere  prin credinţă vom primi, a ascultat rugăciunile lor. Astfel, mai târziu, a fost organizată o evanghelizare la Bărbuleşti de către fraţii de la Mizil. Acesta a fost începutul lucrării măreţe de mântuire a Domnului în localitate. Cam în aceeaşi perioadă un frate numit Păpuşoi, om cu influenţă în rândurile rromilor, alături de un grup din Ţăndărei au început să vestească Evanghelia. Un evanghelist Telu a prezentat filmul :”Viata lui Isus” şi astfel inima oamenilor a fost mişcată. În lucrare s-au mai implicat şi fraţii din Ţăndărei, Slobozia, Mizil. Cei care au răspuns primii chemării Domnului Isus au fost copii, ei fiind cei care au înţeles şi l-au primit pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor.
Timpul a mai trecut, fraţii şi surorile se adunau în case, cântau, se rugau, iar numărul celor ce se întorceau la Domnul a crescut. Mai tarziu o soră Sue din America împreuna cu soţul ei, Ron, i-au susţinut financiar şi astfel s-a construit actuala casă de rugăciune. Numărul celor întorşi la Domnul a ajuns la 214 (numai în biserica numărul 1) şi prin harul şi îndurarea Lui mulţi rromi Îl vor mai primi în inimile lor. Actuala biserică este cunoscută în ţară prin grupul Călători spre cer.
Astfel Domnul a făcut ca sătucul acesta sărac şi uitat de oameni să cunoască dragostea şi bunătatea Lui şi mulţi din cei ce erau coadă acum sunt cap. Lumina Evangheliei a pătruns în sufletele noastre şi ne-a întors din felul deşert de vieţuire, iar bucuria şi sensul vieţii noastre este Domnul Isus...Dumnezeu să aiba milă de noi şi să ne binecuvânteze, să facă să lumineze peste noi faţa Lui.