de Dani Surducan, Cireşarii
Unii au reuşit din prima să înnoade prima fundă la şireturi şi-au primit şi un colţ de glucoză pentru măreaţa realizare. Alţii... ne-am chinuit mult. Ne-am sclintit şi câteva degete până să ne iasă şi când într-un final am reuşit... nu ne-a văzut nimeni pentru că ai noştri erau plecaţi la muncă şi-i aşteptam în faţa blocului şi nici nu am primit vreun colţ de glucoză expirată.
Unii se jucau cu cele mai bune jucării la grădiniţă şi numele lor nu-l uita niciodată tovarăşa educatoare... alţii eram împinşi spre periferia sălii galopând, peste parchetul îmbibat cu motorină, o girafă cu gâtul rupt... pentru că ai noştri erau sectanţi.
Unii aveau la 8 ani bicicletă Pegas fără rudă şi nu o dădeau la nimeni. Alţii ne îndoiam coloana cu bicicleta fratelui Tican, care era cu rudă şi pe care o cerşeam pentru o tură în Numele Domnului până colindau ei, fraţii, Raiul cu genunchii plecaţi din mijlocul ateismului.
Unii erau puşi în prima bancă, cu caiete la toate materiile, curaţi sub unghii şi-n urechi şi fără păduchi. Alţii aruncaţi în ultima bancă ca şi găinile bolnave, ciuca bătăilor de joc, mereu în bătaia degetului miştocar şi cu păduchii ţopăind pe caietul de geografie... sperau săracii măcar ei să sară graniţa fie şi numai pe hartă. Unii, vedetele liceului, înconjuraţi de admiratoare şi căraţi spre casă în Taxi-uri, alţii salvaţi mereu de clopoţel şi mereu cu uşa autobuzului închisă în nas, sau dacă forţam norocul ne pomeneam trimişi în vizită forţată la mama Mamonei.
Unii intraţi la facultate pe pile şi relaţii şi cu apartament închiriat, alţii prin cămine, gazde mofturoase mâncând lubeniţă de foame, vara, sau plecaţi de pe pensia părinţilor în recele exil.
Unii asemănaţi cu Brad Pitt, Madonna... alţii cu Corolan, spaima satului, cu Quasimodo, clopotarul de la Notre Dame pe care stătea urâţenia-n ciorchini, cu Gaston Bonaparte, idiotul minunat al lui Shusaku Endo.
Unii prinţi, alţii cerşetori, unii talentaţi la toate, alţii lipsiţi de talent până şi-n banalul mers pe bulevard.
Plină-i lumea de realizaţi, de bazaţi de bazaţi... „pe treaba lor”. Sunt licenţiaţi în descurcăreală, se descurcă oriunde şi-n orice situaţie chiar dacă sub tălpile lor se sfarmă oasele aproapelui. La locul de muncă sunt bine integraţi printre colegi. Când vorbesc, şi vorbesc des, folosesc fraze încheiate la toţi nasturii, coapte bine şi servite clientului printre buzele calme. De mici au mers din glorie în glorie, din putere în putere. Sunt într-o continuă competiţie cu oricine îndrăzneşte să intre în castelul lor bântuit de fantomele eului. Pentru ei, ceilalţi, amărăştenii nu sunt decât nişte ciorapi rupţi pe care după ce-i porţi prin cizme şi-i împuţi îi arunci la gunoi.
Toţi am vrea să facem parte din tagma oamenilor puternici, frumoşi şi deştepţi. Să avem pâinea asigurată, dar fără să fim şi demni de ea, cum spunea Van Gogh. Dar să nu uităm că un ciorap rupt e aruncat pentru că începe să scoată la lumină mizeria acumulată între degetele înfipte în mocirla egoismului. Creştinii sunt ciorapii rupţi ai lumii... în preajma lor mizeria iese la iveală, primul pas spre vindecare. Pentru creştini a căuta gloria lumii este ca şi cum ai lipi aripi de gâscă unei statui din parc şi toamna o păzeşti să nu zboare în ţările calde. Creştinul ştie că doar gloria cerului dă aripi... Amin.
Articolul a apărut pe data de 24 ian. 2011 pe site-ul Ciresarii, la adresa
http://www.ciresarii.ro/articole/editorial/Soarta-ciorapilor-rupti---Dani-Surducan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu